Gigi Becali a dezvăluit ce păcat a făcut în creșterea celor trei fiice ale sale, Alexandra, Teodora și Cristina, care au ajuns deja în floarea vârstei.
Afaceristul își reproșează faptul că nu ar fi luat întotdeauna cele mai bune decizii când a venit vorba de educația lor.
Cu toate că a specificat mereu că a avut grijă să le ofere o educație astfel încât să nu o ia pe căi greșite și să abuzeze de alcool sau substanțe interzise, Becali își reproșează faptul că le-a învățat încă din copilărie să trăiască în lux și opulență, trăsătură în care, în mod evident, a fost preluată și de fetele sale.
„Ăsta e păcatul meu: cu bogăția le-am învățat de mici, și cu opulența. Mi-au plăcut lucrurile mari și s-au învățat și ele, s-au luat după mine. Când zic de fetele mele… lacrimi. Când zic numele lor… lacrimi.
Sunt foarte mândru. Dacă erau altele, cu banii pe care i-au avut… Nu le-am ținut cont niciodată. Nu le-am ținut nici din scurt, doar până la 14-15 ani. După, le-am lăsat. Am zis că sunt libere și Maica Domnului să le ocrotească, să le arate drumul.
Copiilor de 14-15 ani nu poți să le impui cu forța, doar să le arăți bunătatea, dragostea. Și dragostea ta îi va urma. Puteau să se ducă în cluburi, la distracții, substanțe interzise. Ele, niciodată. De aceea sunt foarte mândru de fetele mele”, a spus Gigi Becali, potrivit Romaniatv.net.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER